Călătoria mea a fost plină de transformări, dar fiecare pas m-a ghidat către locul în care sunt menită să fiu. Drumul meu inițial, marcat de studiile universitare, m-a purtat în lumea diplomației, acolo unde am clădit o carieră dedicată promovării relațiilor internaționale și proiectelor europene – de la Ministerul Afacerilor Externe și Comisia pentru Politică Externă, până la implicarea în proiectele europene ale Ministerului Dezvoltării. Dar, vocația mea secretă, acea pasiune tăcută care m-a însoțit mereu, chiar și în momentele de agitație profesională, a rămas aceeași: designul de interior - un refugiu, un spațiu în care îmi pot exprima creativitatea.
Pe parcursul anilor, am continuat să învăț, să mă formez, să mă perfecționez, absolvind cursuri acreditate de arhitectură interioară și design interior. Aceste cursuri m-au ghidat să dau viață ideilor, transformându-le în spații ce respiră armonie și frumusețe.
Mai mult decât atât, am cultivat o pasiune profundă pentru pictură și desen, gândindu-mă că arta vizuală și designul sunt în fond două fețe ale aceleași monede – una reflectând puritatea viziunii, cealaltă, complexitatea implementării sale.
Astăzi, cu Studio cromatiKA, am privilegiul să dau formă acestor viziuni și să transform pasiunile într-o carieră plină de sens. Mă simt norocoasă să îmi urmez acest drum, să creez spații care să poarte în ele o energie aparte – aceea a simplității pure, a armoniei și a eleganței subtile.
Căci, în final, designul este despre a face loc frumosului în viața noastră, despre a păstra esența unui spațiu. Și, așa cum spunea Le Corbusier, „simplitatea este o alegere” – o alegere care, pentru mine, înseamnă un echilibru perfect între formă și funcționalitate, designul fiind o extensie a sufletul meu.